Șefii din Spania le transmit fanilor dinamoviști să aibă răbdare cu echipa lui Cosmin Contra. „Este greu să faci zi din noapte”. Rufo Collado a explicat de ce nu este titular Borja Valle

Redactor:
Sorin Barbu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo și-a prezentat noua conducere. La masă s-a aflat un singur român. Dorin Șerdean este noul președinte executiv. Alex Couto Lago a fost numit în funcția de director general, Marco Rubino ca fi coordonatorul academiei, iar de Rufo Collado se știa că este directorul sportiv al clubului. Spaniolii au spus că nu sunt îngrijorați că Dinamo se află pe locul 12. Se așteptau la un debut modest în condițiile în care au venit mulți jucători.

Cosmin Contra s-a supărat pe jucătorii lui Dinamo, după înfrângerea din partida cu UTA. „Așa nu se mai poate”, s-a înfuriat „Guriță”. Noii conducători ai clubului din „Ștefan cel Mare” nu par foarte îngrijorați. Au explicat că se așteptau ca echipa să înceapă mai greu.

Jucătorii lui Dinamo au nevoie de o lună de pregătire

„Câinii” se află în acest moment pe locul 12 și au câștigat un sigur meci în mandatul lui Cosmin Contra, după ce s-au impus cu 3-1 în duelul de la Mediaș.

„Cât la sută este gata noul Dinamo?

Dinamo crește de la meci la meci. Au venit mulți jucători care încă nu sunt pregătiți, dar încercăm să-i aducem la parametri pe care trebuie să-i atingă… Unul dintre exemple este Borja Valle. El are nevoie să se pregătească, dar și să primească minute.

Cred că într-o lună de zile jucătorii vor ajunge la un nivel destul de bun pentru a putea intra, așa cum trebuie, în competiție”, a declarat directorul sportiv Rufo Collado.

Pablo Cortacero a explicat care este obiectivul echipei

Fanii au fost încântați după ce au văzut că Dinamo a adus jucători cu salarii mari. Au sperat că sunt fotbaliști buni și că trupa lui Cosmin Contra se va bate la titlu. Nemuțumirea a fost mare, în rândul suporterilor, după înfrângerea din partida cu UTA, iar noul acționar principal le transmite să nu-și piardă răbdarea.

„Este greu să faci zi din noapte. Când am preluat clubul ne-am confruntat cu mari carențe sportive și administrative.

La început încercăm să aducem Dinamo în primele șase locuri, iar după aceea vom vedea care sunt obiectivele pe care ni le vom impune mai departe”, a declarat Pablo Cortacero, noul acționar principal al clubului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o reparaţie de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o reparaţie de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×